Simt gustul dulce al copacului înverzit
De pe strada întunecată și de oameni lipsită.
Simt aerul rece ce lovește repezit
O lume îndesată într-o conștiință fărâmițată.
Fărâmițată, căci nici lumea și nici capul
Nu mai sunt ce au fost odată,
Peste toate trece numai vântul
Dezolat de amara lor soartă.
Și ce soartă? O soartă bătută în cuie ruginite
Înfipte pân'la os în carnea putrezită...
Cuiele nu sunt decât prea multele cuvinte
Din lume, din cap și de pe strada pustiită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu